Copilul cu dizabilitate este deseori pregătit pentru viață prin intermediul terapiei, dar are prea puține oportunități de a se conecta la viața comunității în mod firesc. Accesul la cultură face parte din această viață.
Orice copil cu dizabilitate ar trebui să poată merge la: teatru, operă, muzeu, concert, spectacole, ateliere, evenimente culturale. Nu doar ca beneficiar al unui serviciu special, ci ca membru al comunității.
Această perspectivă a determinat Asociatia Kinetobebe să inițieze un proiect în care experiența terapeutică acumulată de Centrele Kinetobebe să fie pusă în slujba accesului la cultură.
A rezultat un spectacol de balet complet accesibilizat, denumit „Dansul pașilor de catifea”. Anul trecut a avut loc la Opera Națională București. Anul acesta va avea loc pe 14 octombrie, la Opera Comică pentru Copii și se va desfășura sub forma unui spectacol-festival, în intervalul orar 16-21.
Principiul fundamental al spectacolului este: „Nu copilul trebuie să se adapteze spectacolului. Spectacolul trebuie să fie adaptat astfel încât copilul să poată participa.”
Această idee stă la baza tuturor componentelor proiectului.
În cazul unui spectacol convențional, spectatorului i se solicită să respecte regulile spațiului:
să rămână pe scaun, să nu vorbească, să nu părăsească sala, să suporte intensitatea luminii, să suporte sunetul, să rămână până la final.
InfoCons – Protecția Consumatorilor , partener al evenimentului Dansul Pașilor de Catifea 2026 – operă și balet pentru un public incluziv
Pentru un copil cu autism, neurodivergență, tulburări senzoriale sau anumite dizabilități, aceste condiții pot deveni bariere reale.
„Dansul Pașilor de Catifea” pornește de la nevoia de a elimina aceste bariere. Așadar a fost conceput un întreg mecanism de participare, structurat astfel: pregătirea copilului, pregătirea familiei, accesibilizarea spațiului, adaptarea spectacolului, asigurarea siguranței, participarea la experiența artistică.
Pentru copii, înseamnă posibilitatea de a intra într-un spațiu cultural și de a participa la o experiență artistică într-un mediu adaptat.Copilul nu e obligat să demonstreze că poate respecta regulile unui spectacol convențional.
El a primit posibilitatea de a observa, asculta, participa, de a lua o pauză, de a se retrage, de a reveni, a interacționa și a descoperi arta, fără a fi judecat, etichetat, criticat, ridiculizat, așa cum se întâmplă deseori când participă la evenimente artistice pentru publicul larg.
Pentru familii, creăm un context în care participarea culturală este mai accesibilă și mai predictibilă. Părintele are la dispoziție informații și instrumente pentru a pregăti copilul.
Această pregătire reduce incertitudinea și poate transforma participarea la un spectacol dintr-o experiență dificilă într-una posibilă și plăcută, din care lipsesc judecata, etichetarea și ridiculizarea.
Atmosfera spectacolului poate fi descoperită în acest video:
https://www.youtube.com/watch?v=DDRGNpSs4Po
Semnat :
Centrele de Recuperare Pediatrica KinetoBebe
Ana-Raluca Acatrinei (Chişu)
Presedinte Asociatia Kinetobebe


















