Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

În cursul zilei de ieri, pompierii militari au gestionat, la nivel național, peste 1.700 de situații de urgență, ce au constat în acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și desfășurarea unor misiuni menite să protejeze comunitățile.

 

În perioada de referință, cele mai solicitate au fost echipajele SMURD, cu o pondere a misiunilor de aproape 80%. În urma acțiunilor derulate de colegii noștri, mai bine de 1.300 de persoane au fost asistate medical.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 178 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Din totalul acestora, 120 de intervenții  au fost pentru stingerea incendiilor de fond forestier, miriști, vegetație uscată și deșeuri, suprafața afectată fiind de aproximativ 700 ha de teren.

Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au gestionat mai bine de 200 de misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

În tot acest interval, 3 persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către colegii noștri.

În ceea ce privește protecția populației, în cursul zilei de ieri, au fost transmise 9 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase, în localități din 6 județe.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare !

 

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit,  aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.

 

Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal