Misiune pirotehnică în municipiul Sfântu Gheorghe – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Misiune pirotehnică în municipiul Sfântu Gheorghe – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

 

Ieri, în jurul orei 16:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Sfântu Gheorghe, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, prin care a fost semnalată descoperirea unui posibil element de muniție

 

La fața locului s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul ISU Covasna. În urma verificărilor efectuate, specialiștii au stabilit că este vorba despre o bombă de aruncător de calibrul 60 mm, fără focos, provenită din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Pirotehnicienii au cercetat zona, fără a fi identificate alte elemente de muniție.

Elementul de muniție a fost ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță, urmând să fie distrus ulterior, în cadrul unei misiuni specifice.

Pe timpul intervenției, la fața locului a fost prezent, preventiv, și un echipaj SMURD. Misiunea s-a încheiat fără incidente.

Reamintim cetățenilor că munițiile rămase neexplodate pot reprezenta un real pericol chiar și după perioade îndelungate de timp. În cazul descoperirii unor astfel de elemente, nu le atingeți, nu le loviți și nu încercați să le mutați sau să le demontați. Îndepărtați-vă de zona respectivă și anunțați imediat autoritățile prin apel la 112.

 

ISU COVASNA

 

Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal