Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor , a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții US Institute of Diplomacy and Human Rights , domnul Manuel Oancia , Președinte , și doamna Dr. Isabelle Vladoiu , Fondator

Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor , a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții US Institute of Diplomacy and Human Rights , domnul Manuel Oancia , Președinte , și doamna Dr. Isabelle Vladoiu , Fondator

Sorin Mierlea , Președintele InfoCons , a participat în data de 19 august 2026 la o întâlnire de lucru cu reprezentanții US Institute of Diplomacy and Human Rights (USIDHR), domnul Manuel Oancia, Președinte, și doamna Dr. Isabelle Vladoiu, Fondator. Întâlnirea a avut loc la sediul InfoCons.

Întâlnirea a reprezentat un prilej de dialog privind importanța educației, informării și conștientizării în dezvoltarea unei societăți responsabile, precum și rolul pe care organizațiile societății civile îl pot avea în promovarea și susținerea drepturilor fundamentale, a drepturilor consumatorilor și a accesului la educație.

În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de interes comun privind educația și informarea cetățenilor, protecția și promovarea drepturilor, dezvoltarea competențelor necesare într-o societate aflată într-o continuă transformare, precum și importanța cooperării la nivel național și internațional pentru dezvoltarea unor inițiative cu impact în rândul tinerilor și al publicului larg.

Totodată, au fost analizate oportunități de cooperare între InfoCons și US Institute of Diplomacy and Human Rights, în vederea dezvoltării și promovării unor inițiative comune în domenii precum educația, drepturile consumatorilor, drepturile fundamentale, informarea și conștientizarea, precum și utilizarea instrumentelor și resurselor educaționale moderne.

Ce este US Institute of Diplomacy and Human Rights – USIDHR ?

US Institute of Diplomacy and Human Rights (USIDHR) este un think tank nonprofit cu sediul în Washington, D.C., cu o prezență în peste 135 de țări și o comunitate de peste 30.000 de profesioniști certificați.

Misiunea organizației este de a promova accesul la educație și de a sprijini oamenii în înțelegerea drepturilor omului și a diplomației, prin programe de formare și resurse educaționale destinate dezvoltării competențelor necesare celor care doresc să activeze în aceste domenii.

În același timp, USIDHR desfășoară și o importantă componentă umanitară prin inițiativa „EduforEveryChild”, dedicată sprijinirii copiilor defavorizați care întâmpină dificultăți în accesarea unei educații de calitate. Prin intermediul acesteia, organizația oferă rechizite școlare, burse și alte resurse educaționale copiilor care au nevoie de sprijin.

Prin activitatea sa internațională, programele de formare și inițiativele umanitare, USIDHR urmărește să contribuie la creșterea accesului la educație, dezvoltarea cunoștințelor în domeniul drepturilor omului și diplomației și formarea unor comunități mai informate și responsabile.

Întâlnirea a evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea dialogului și identificarea unor direcții de colaborare între InfoCons și US Institute of Diplomacy and Human Rights, pornind de la rolul educației, informării și respectării drepturilor în construirea unei societăți responsabile și orientate către cetățean.

Semnătura : Departamentul Asociației InfoCons de Comunicare
Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor , a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții US Institute of Diplomacy and Human Rights , domnul Manuel Oancia , Președinte , și doamna Dr. Isabelle Vladoiu , Fondator