InfoCons Protecția Consumatorilor , alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în calitate de partener, la evenimentul Madrigal la Răsărit 2026
InfoCons a fost prezent la evenimentul Madrigal la Răsărit 2026, desfășurat în data de 15 august 2026, pe plaja ZooM Beach din Constanța, dar și la restul evenimentelor din cadrul Festivalului Madrigal – Cantus Mundi de la Constanța. Sorin Mierlea, Președintele InfoCons, a participat la evenimentul care a oferit publicului o experiență culturală aparte, în care muzica interpretată de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a întâlnit cu unul dintre cele mai spectaculoase momente ale dimineții la malul Mării Negre – răsăritul soarelui.
Programul a început încă de la primele ore ale dimineții, accesul publicului fiind organizat începând cu ora 5:30. Vocile Madrigalului au dat tonul dimineții în jurul orei 5:50, cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui, care, la Constanța, în dimineața zilei de 15 august, a avut loc la ora 6:08.
Prin participarea la „Madrigal la Răsărit”, Sorin Mierlea, Președintele InfoCons, a fost alături de publicul prezent la unul dintre evenimentele culturale speciale ale acestei veri, care aduce muzica corală într-un spațiu neconvențional și o apropie de public într-un cadru natural spectaculos.
InfoCons și participarea din cadrul evenimentului „Madrigal la Răsărit” 2026
Implicarea InfoCons în cadrul evenimentului are loc în contextul parteneriatului dintre InfoCons și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dezvoltat în baza Protocolului de Colaborare semnat de cele două organizații.
Parteneriatul urmărește dezvoltarea unor proiecte comune dedicate facilitării accesului la informație, promovării educației și susținerii culturii de calitate, reunind astfel componenta de informare și educare cu valoarea actului cultural.
Prin această colaborare, InfoCons și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” își propun să dezvolte programe, evenimente și campanii comune care să aducă publicul mai aproape de valori autentice și să încurajeze informarea, educația și implicarea în viața culturală.
Peste 15.000 de spectatori la cel de-al 5-lea turneu estival Madrigal – Cantus Mundi de la Constanța
Evenimentul „Madrigal la Răsărit” a făcut parte din cea de-a cincea ediție a turneului estival Madrigal – Cantus Mundi de la Constanța, care, pe parcursul a șase zile, a adus în fața publicului șapte spectacole și evenimente culturale.
Programul turneului a cuprins experiențe artistice diverse, de la spectacole alături de delfini și concertul de la răsărit, până la „Ave Maria” și Cantus Mundi Fest, acesta din urmă reunind artiști precum Felicia Filip, Ada Milea, Dorina Chiriac, Radu Bînzaru și Taraful Frații Cazanoi.
În total, evenimentele organizate la Constanța au atras peste 15.000 de spectatori, iar peste 800 de copii au fost implicați în momentele desfășurate pe scena de la malul Mării Negre.
Interesul pentru turneu s-a reflectat și în vizibilitatea sa la nivel național. În perioada campaniei de promovare și a desfășurării evenimentelor au fost înregistrate peste 6 milioane de contacte media cumulate, prin televiziune, radio, publicații online și social media, cu un reach unic estimat la aproximativ 2,9 milioane de persoane.
Dincolo de aceste cifre, participarea publicului și reacțiile generate de evenimente evidențiază interesul pentru inițiativele culturale care ies din spațiile convenționale și aduc actul artistic mai aproape de oameni. Turneul estival Madrigal – Cantus Mundi de la Constanța pornește astfel de la o idee simplă, dar importantă: cultura poate merge către public, pentru ca publicul să fie, la rândul său, mai aproape de cultură.
Parteneriatul dintre InfoCons și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține această apropiere dintre informare, educație și cultură și contribuie la promovarea unei societăți mai informate, mai responsabile și mai conectate la valorile culturale.
Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

























