România , reprezentată de InfoCons la Adunarea Generală a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale OMPI / WIPO , la Geneva
Astăzi se deschide oficial, la Geneva, la sediul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI/WIPO), a 68-a serie de reuniuni a Adunărilor statelor membre ale WIPO, care se desfășoară în perioada 7–15 iulie 2026. România este reprezentată la acest important eveniment internațional de InfoCons, prin președintele Sorin Mierlea. În calitate de membru al WIPO, InfoCons participă la lucrări pe toată durata evenimentului.
Adunarea Generală a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale reunește anual, la Geneva, statele membre și organizațiile acreditate pentru a evalua activitatea organizației, a aproba bugetul și a stabili orientările de politică în domeniul brevetelor, mărcilor, desenelor și modelelor industriale, indicațiilor geografice, dreptului de autor și drepturilor conexe.
InfoCons – vocea consumatorilor din România la nivel internațional
InfoCons este membru al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale – WIPO și singura organizație de protecția consumatorilor din România acreditată în acest for internațional. Această recunoaștere oficială plasează România pe harta globală a organizațiilor care contribuie la dialogul internațional în domeniul proprietății intelectuale.
Prin participarea la reuniunile, consultările și grupurile de lucru organizate de WIPO, InfoCons contribuie la promovarea intereselor consumatorilor în dezbaterile internaționale privind proprietatea intelectuală și susține dezvoltarea unor politici care încurajează inovarea, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și combaterea fenomenului contrafacerii. La nivel european, InfoCons este membru activ al Observatorului EUIPO – Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, iar la nivel național face parte, încă din anul 2006, din Grupul de Lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală, aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De ce contează pentru consumatori
Deciziile luate la Geneva au consecințe directe asupra vieții consumatorilor: un sistem solid al proprietății intelectuale garantează autenticitatea și siguranța produselor, sprijină inovarea și combate produsele contrafăcute, care pot pune în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor. Prin prezența sa, InfoCons se asigură că, dincolo de dimensiunea juridică și economică, este luată în considerare și perspectiva consumatorului.
În sprijinul acestui obiectiv, InfoCons pune la dispoziția consumatorilor Aplicația Globală de Protecția Consumatorilor InfoCons. Aplicația InfoCons reprezintă UNICUL instrument de informare și protecție a consumatorilor care oferă acces, în timp real, la Alertele Europene privind produsele alimentare și nealimentare neconforme, emise la nivelul Uniunii Europene și al Turciei.
Prin intermediul secțiunii Alerte, consumatorii pot consulta rapid informații actualizate zilnic despre produsele pentru care au fost emise alerte, inclusiv:
- denumirea produsului;
- imaginea produsului;
- țara în care a fost notificată alerta;
- gradul de risc;
- originea produsului;
- motivul notificării;
- data publicării alertei.
Toate produsele incluse în sistemul european de alertă prezintă riscuri pentru sănătatea, siguranța sau interesele consumatorilor și pot fi întâlnite atât în magazinele fizice, cât și pe platformele de comerț online.
Prin accesul rapid la aceste informații, Aplicația InfoCons îi ajută pe consumatori să facă alegeri informate și contribuie la identificarea produselor periculoase, neconforme sau susceptibile de a fi contrafăcute, sprijinind astfel o piață mai sigură, mai transparentă și mai responsabilă.
Unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate proprietății intelectuale
Potrivit listei oficiale de participanți publicate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale – WIPO, la această serie de reuniuni s-au înregistrat peste 1.300 de participanți. La data consultării listei (provizorie și actualizată permanent), erau înscriși 1.315 participanți, dintre care aproximativ 1.104 reprezentând state membre și 210 reprezentând organizații.
Aceștia provin din circa 170 de state membre reprezentate și din aproximativ 87 de organizații interguvernamentale și neguvernamentale acreditate ca observatori – printre care și InfoCons. Aceste cifre confirmă caracterul cu adevărat universal al forului: aproape toate statele lumii și un număr important de organizații internaționale se reunesc la Geneva pentru a decide viitorul sistemului global al proprietății intelectuale.
Pe întreaga durată a reuniunilor, InfoCons va publica zilnic pe www.infocons.ro informații privind agenda reuniunilor, principalele teme aflate în dezbatere și cele mai importante momente ale celei de-a 68-a serii de reuniuni a Adunărilor statelor membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale .


















