#1 Sfântul Nectarie , „vindecătorul de cancer” : povestea sfântului izgonit pe nedrept, iubit astăzi de milioane de credincioși – InfoCons te informeaza
Material informativ și de educație, dedicat vieții, nedreptăților, minunilor și cinstirii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina (9 noiembrie), cu recomandări pentru pelerinaje și o cinstire cu discernământ
În fiecare an, pe 9 noiembrie, mii de oameni stau ore în șir la rând, pe vreme bună sau rea, pentru a se închina la moaștele unui sfânt care a trăit acum doar un secol. Este Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, numit în popor „Taumaturgul” (făcătorul de minuni) și, mai ales, „vindecătorul de cancer”. Povestea lui este una dintre cele mai impresionante din istoria recentă a Bisericii: un om de o aleasă erudiție și de o smerenie ieșită din comun, care a fost izgonit pe nedrept, calomniat și disprețuit, dar care a răbdat totul cu pace și a ajuns, după moarte, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai lumii ortodoxe.
Articolul de față prezintă, pe larg, viața Sfântului Nectarie – de la copilăria petrecută în sărăcie până la nedreptățile îndurate, de la smerenia care i-a uimit pe contemporani până la minunile săvârșite în timpul vieții și după moarte. De asemenea, explică de ce acest sfânt grec este atât de cinstit în România și oferă câteva recomandări pentru cei care merg în pelerinaj sau doresc să-l cinstească într-un mod responsabil. Materialul are caracter informativ și educativ și nu înlocuiește îndrumarea pastorală a Bisericii.
„Vindecătorul de cancer” – sfântul la care aleargă mii de oameni
Sfântul Nectarie este cunoscut în întreaga lume ortodoxă drept un mare tămăduitor, grabnic ajutător al celor aflați în suferință. Numele de „vindecătorul de cancer” i-a fost dat datorită numeroaselor mărturii ale unor bolnavi care, după ce s-au rugat lui cu credință, au primit alinare sau vindecare chiar și în cazuri socotite fără speranță de către medici. Tocmai de aceea este unul dintre cei mai iubiți sfinți de către credincioșii din țara noastră, considerat de mulți „sfântul vremurilor noastre”.
Cinstirea lui depășește însă granițele unei singure națiuni. Sfântul Nectarie este prăznuit de întreaga creștinătate ortodoxă, iar pilda vieții lui a atins inimile multor oameni, inclusiv de alte credințe. El a rămas în conștiința credincioșilor ca sfântul smeritei-cugetări și al îndelungii-răbdări, al nevoinței, al dragostei și al înțeleptelor sfaturi duhovnicești. Pentru a înțelege de ce stârnește o asemenea evlavie, trebuie să privim la viața lui, marcată deopotrivă de daruri rare și de nedreptăți cumplite.
Sfântul Nectarie a fost, în același timp, un teolog de prestigiu, un dascăl devotat, un mare predicator și un ierarh al Bisericii. Și totuși, dincolo de toate aceste slujiri, el a rămas pentru posteritate, mai presus de orice, un făcător de minuni. Existența sa a fost supusă mereu unui adevărat „martiriu al calomniei și al nedreptății”, iar Dumnezeu l-a răsplătit, după cum mărturisește tradiția, prin cununa sfințeniei și a facerii de minuni.
Anastasie din Silivria: copilăria în sărăcie și anii de formare
Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria (Selybria), un orășel din Tracia, pe malul Mării Marmara. Părinții săi, Dimos și Maria Kefalas, erau oameni săraci, dar foarte evlavioși, iar la botez i-au dat numele de Anastasie. Încă din copilărie s-a bucurat de o aleasă educație creștinească și a arătat o sete deosebită de învățătură și de rugăciune.
La vârsta de paisprezece ani, mânat de dorința de a învăța, tânărul Anastasie a plecat la Constantinopol, unde a muncit și a studiat în condiții grele. Mai târziu, în 1866, la vârsta de douăzeci de ani, a ajuns pe insula Chios, unde a slujit ca învățător, deprinzându-se cu vocația de dascăl, pe care avea să o socotească toată viața drept o adevărată chemare. Anii aceștia de muncă și de studiu, trăiți adesea în lipsuri, i-au format caracterul și i-au întărit credința.
Pe insula Chios, Anastasie a îmbrățișat viața monahală. În anul 1876 a fost tuns în monahism la vestita mănăstire Nea Moni, primind numele de Lazăr, iar la scurtă vreme a fost hirotonit diacon și a depus voturile monahale definitive, primind numele sub care avea să devină cunoscut: Nectarie. Prin generozitatea unui creștin înstărit și cu sprijinul Patriarhului Sofronie al IV-lea al Alexandriei, a putut să-și completeze studiile la Atena, obținând în 1885 diploma Facultății de Teologie.
Mitropolit tânăr și prima mare nedreptate: izgonirea din Alexandria
Tot în anul 1885, Nectarie a plecat la Alexandria, în Egipt, unde a fost hirotonit preot la biserica „Sfântul Nicolae” din Cairo. Aici a slujit ca secretar al Patriarhiei și ca predicator, dovedindu-se un iscusit povățuitor de suflete, dăruit cu multă răbdare, smerenie și blândețe. Pentru aceste calități a fost ridicat la treapta de mitropolit al Pentapolei, o veche eparhie din Libia, fiind deopotrivă căutat de credincioși și iubit de toți cei care îl cunoșteau.
Tocmai această iubire a poporului a stârnit, însă, invidia și gelozia altor clerici și ierarhi. Aceștia au început să-l vorbească de rău în fața patriarhului, acuzându-l, pe nedrept, că ar urmări să-i ia locul. Așa s-a născut prima mare nedreptate din viața lui: după doar puțin timp în treapta de mitropolit, Sfântul Nectarie a fost îndepărtat și izgonit din Egipt, fără să fi avut parte de un proces și fără să i se dovedească vreo vină.
S-a întors la Atena singur, disprețuit, nebăgat în seamă și în mari lipsuri materiale. A fost una dintre cele mai grele perioade ale vieții lui. Și totuși, Sfântul Nectarie nu s-a tulburat și nu i-a osândit pe cei care îl nedreptățiseră, ci, urmând pilda Mântuitorului, s-a rugat pentru prigonitorii lui. Această răbdare în suferință, fără ură și fără răzbunare, este una dintre trăsăturile care l-au făcut, mai târziu, atât de iubit: el a arătat cum se poate purta crucea nedreptății cu pace lăuntrică și cu nădejde în Dumnezeu.
Smerenia care i-a uimit pe toți: directorul de seminar care făcea curățenie
După întoarcerea la Atena, Sfântul Nectarie a slujit ca predicator între anii 1891 și 1894, iar apoi a fost numit director al Școlii teologice Rizareios, care forma viitori preoți. A rămas în această slujire vreme de cincisprezece ani, fiind un dascăl devotat și un model pentru tinerii pe care îi forma. În tot acest timp, deși dovedea o mare erudiție și un interes neîncetat pentru studiu, vocația lui adâncă rămânea aceea a monahului și a omului de rugăciune.
Una dintre întâmplările care i-au uimit pe contemporani arată limpede smerenia lui. Tradiția spune că, atunci când un îngrijitor al seminarului s-a îmbolnăvit și risca să-și piardă slujba, Sfântul Nectarie, deși era directorul instituției, a făcut el însuși, în taină, curățenie în locul bolnavului, pentru ca acela să nu rămână fără mijloace de trai. Pentru această faptă smerită, săvârșită fără să caute laude, tradiția arată că Hristos i-a primit osteneala ca pe o adevărată nevoință duhovnicească.
Smerenia Sfântului Nectarie nu a fost o slăbiciune, ci o tărie. El îi povățuia pe oameni să nu caute ajutor în primul rând de la oameni, ci de la Dumnezeu, și să primească defăimările și ocările ca pe niște „cununi de mult preț”. Această atitudine, atât de rară, l-a transformat într-un reper pentru toți cei care, în viața lor, sunt nedreptățiți, batjocoriți sau trecuți cu vederea, arătându-le că adevărata valoare a omului nu stă în recunoașterea celorlalți, ci în credincioșia față de Dumnezeu.
Mănăstirea din Eghina: sfântul care căra pietre cu mâinile lui
În anul 1904, la cererea mai multor călugărițe, Sfântul Nectarie a întemeiat pe insula Eghina mănăstirea „Sfânta Treime”, pe ruinele unei vechi mănăstiri bizantine. Deși era ierarh, el a lucrat cu mâinile sale la ridicarea așezământului: căra pietre, aranja grădinile și se îngrijea de toate cele de trebuință. Mănăstirea a fost ridicată din dragostea și din mijloacele lui, ca un dar adus lui Dumnezeu și obștii de maici care doreau să urce pe calea desăvârșirii.
În decembrie 1908, la vârsta de șaizeci și doi de ani, Sfântul Nectarie a renunțat la conducerea seminarului și s-a retras definitiv în mănăstirea sa de pe Eghina, unde avea să rămână până la sfârșitul vieții. Aici a trăit ca un adevărat isihast, lucrător neîncetat al Rugăciunii lui Iisus, iubind tăcerea, smerenia, postul și milostenia. Tradiția spune că trăia „ca un înger în trup”, revărsând în jurul lui pace, bucurie și lumină duhovnicească, prin care îi mângâia pe toți cei care veneau la el.
Dragostea lui față de cei săraci era nemărginită. Mai ales după Primul Război Mondial, numeroși oameni lipsiți de orice ajutor veneau la el ca la un părinte sufletesc. Sfântul le poruncea maicilor din mănăstire să împartă tot ce aveau celor în nevoie și să nu păstreze nimic pentru ele. Cu toate acestea, nici aici nu a scăpat de calomnii: până la sfârșitul vieții, unii clerici l-au clevetit din invidie, atât pe el, cât și mănăstirea lui. Iar Sfântul Nectarie le-a răbdat pe toate, în numele lui Hristos.
Trupul neputrezit și recunoașterea sfințeniei
Simțindu-și sfârșitul aproape, Sfântul Nectarie le-a vestit ucenicilor că în curând va pleca la Hristos. Bolnav de cancer, a fost dus la un spital din Atena, unde a răbdat cu tărie suferința vreme de aproape două luni, așteptând cu pace ceasul ieșirii din această viață. A trecut la cele veșnice la 8 noiembrie 1920. Pomenirea lui a fost așezată însă pe 9 noiembrie, întrucât în ziua morții sale, 8 noiembrie, Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Ucenicii l-au înmormântat în biserica zidită de el, iar la mormântul său au început îndată să se petreacă vindecări ale celor bolnavi care alergau cu credință la ajutorul lui. Trecând mai bine de douăzeci de ani, când mormântul a fost deschis, trupul său a fost găsit întreg și neputrezit, răspândind o mireasmă deosebită. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate în biserica mănăstirii spre cinstire.
Văzând numeroasele minuni săvârșite la moaștele sale, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a recunoscut oficial, în anul 1961, cinstirea de care se bucura deja sfântul, proclamându-l sfânt al Bisericii, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie. Astfel, Sfântul Nectarie a devenit unul dintre cei mai venerați sfinți ai Greciei, iar mănăstirea sa de pe insula Eghina – unde se păstrează moaștele lui – a ajuns unul dintre cele mai iubite locuri de pelerinaj din întreaga lume ortodoxă.
De ce este Sfântul Nectarie atât de iubit în România
Deși a fost un sfânt grec, Sfântul Nectarie este astăzi unul dintre cei mai iubiți sfinți din România. Un moment important în răspândirea cinstirii lui la noi a fost aducerea unui fragment din sfintele sale moaște la Mănăstirea Radu Vodă din București, în anul 2002. De atunci, așezământul a devenit rapid unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din Capitală, unde zilnic sute de credincioși trec pragul bisericii pentru a se ruga sfântului tămăduitor.
Mănăstirea Radu Vodă, ctitorită de domnitorul Alexandru al II-lea Mircea și de doamna sa, Ecaterina, are drept hram principal sărbătoarea Sfintei Treimi, iar hramul de toamnă este închinat Sfântului Nectarie, prăznuit pe 9 noiembrie. Cu acest prilej se desfășoară, vreme de mai multe zile, un bogat program liturgic: procesiunea cu moaștele Sfinților tămăduitori Nectarie și Efrem cel Nou, Vecernia cu Litie, Taina Sfântului Maslu, privegheri, Paraclisul sfântului și Sfânta Liturghie. Moaștele sunt așezate spre închinare într-un baldachin din curtea mănăstirii, iar pelerinii așteaptă uneori ceasuri întregi pentru a se închina.
De-a lungul anilor, la Mănăstirea Radu Vodă au fost consemnate numeroase mărturii de vindecare și de ajutor, adunate inclusiv în volume și în arhive de mărturii. Moaștele sfântului sunt duse, cu binecuvântare, și în alte localități din țară, spre închinarea credincioșilor. Această evlavie se explică prin felul în care este perceput Sfântul Nectarie: un mare tămăduitor, care îi ajută pe cei încercați de suferință nu doar să primească alinare trupească, ci și să se apropie de Dumnezeu. Nu întâmplător, Biserica Ortodoxă Română a închinat anul 2024 îngrijirii bolnavilor și pomenirii tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți.
Cum îl cinstim cu folos și cu discernământ: credință, sănătate și alegeri responsabile
Cinstirea Sfântului Nectarie se face, în primul rând, prin rugăciune, prin participarea la slujbe și prin citirea Acatistului său, foarte răspândit printre credincioși. Mulți merg în pelerinaj la Mănăstirea Radu Vodă, la insula Eghina sau în alte locuri unde se află părticele din moaștele sale. Esența cinstirii rămâne, însă, urmarea pildei lui: smerenia, răbdarea în necazuri, iertarea celor care ne nedreptățesc și încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Este important de subliniat că cinstirea sfinților și rugăciunea nu se opun îngrijirii medicale, ci o însoțesc. Însăși Biserica încurajează grija față de sănătate și tratamentul bolnavilor, după cum arată și anul dedicat îngrijirii celor suferinzi. Cei aflați în suferință sunt chemați să se roage, dar și să urmeze sfatul medicilor și tratamentele de specialitate, fără a le abandona în favoarea unor presupuse soluții „miraculoase”. Credința și medicina nu se exclud, ci lucrează împreună pentru binele omului.
Tocmai de aceea, este nevoie și de discernământ. În jurul evlaviei pentru sfinții tămăduitori pot apărea persoane sau comercianți care încearcă să profite de suferința și de credința oamenilor, vânzând „leacuri miraculoase”, obiecte sau servicii la prețuri nejustificate ori făcând promisiuni înșelătoare de vindecare. Recomandarea constantă este aceea de a nu ne lăsa induși în eroare, de a verifica seriozitatea celor care organizează pelerinaje sau vând produse religioase și de a raporta eventualele abuzuri.
Pentru cei care merg în pelerinaj – fie la Mănăstirea Radu Vodă, fie în Grecia, la Eghina –, recomandarea adresată consumatorilor este aceea de a face alegeri informate și responsabile: compararea prețurilor între mai mulți organizatori de pelerinaje și transportatori, verificarea condițiilor reale ale serviciilor de transport și de cazare, citirea atentă a condițiilor contractuale și păstrarea bonurilor fiscale și a documentelor de călătorie. Un comportament cumpătat și conștient ferește credincioșii de neplăceri și păstrează mai bine sensul duhovnicesc al pelerinajului.
Concluzie
Viața Sfântului Nectarie de la Eghina este pilda unui om care a primit daruri rare – erudiție, talent de dascăl și de predicator, treaptă de ierarh – dar care a fost trecut prin focul nedreptății, al calomniei și al sărăciei, pe care le-a purtat cu smerenie și cu pace. Răsplata, după cum mărturisește tradiția, a fost cununa sfințeniei și darul facerii de minuni, care îl fac, până astăzi, grabnic ajutător al celor aflați în suferință. Indiferent dacă îl cinstim prin rugăciune, prin participarea la slujbe sau prin pelerinaj, Sfântul Nectarie rămâne un reper de credință, de răbdare și de nădejde – iar cinstirea lui, trăită cu măsură, cu discernământ și fără a neglija grija pentru sănătate, poate fi un izvor de tărie și de pace pentru viața fiecăruia dintre noi.
Surse : doxologia.ro, basilica.ro și ziarullumina.ro.
Material informativ și de educație a consumatorilor realizat de InfoCons.
Semnat : Departamentul InfoCons protectia consumatorilor istorie, cultura si religie
