InfoCons protectia consumatorului de produse apicole : CALITATEA PROPOLISULUI
Istoric Propolis – InfoCons te informeaza
Cuvântul propolis vine din limba greacă și înseamnă „partea dinaintea cetății”. Învățații greci l-au denumit așa observând cum își construiesc albinele stupul și ajungând la concluzia că această substanță joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate. Cunoscut si folosit înca dinaintea apariţiei primelor texte scrise, medicina straveche îl prescrie pentru tratarea multor afecţiuni, în special datorită calităţilor sale bacteriologice. Astfel, chinezii, egiptenii, grecii şi romanii îl foloseau mai ales pentru calităţile lui vindecatoare generale şi pentru tratarea unor leziuni ale pielii. Istoricul roman Plinius ne relateaza in textele sale că medicii utilizeaza propolisul ca medicament, deoarece reduce umflăturile, uşurează durerile şi tratează inflamaţiile atunci când pentru acestea nu mai este nici o speranţă. La rândul lui, Hipocrate, realizând cât de important este propolisul folosit de către albine pentru igienizarea stupului şi pentru protejarea puietului, îl utiliza în special pentru inflamaţii şi ulcere. În secolul al XII-lea, propolisul era folosit în Europa în special pentru uz extern, devenind mult mai bine cunoscut dupa publicarea la sfarşitul secolului al XVI-lea a cărţii Istoria Plantelor de către John Gerard, în care acesta arată că propolisul poate oferi un tratament pentru numeroase boli si dureri. Mai târziu, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul Războiului Burilor, este de semnalat utilizarea în tratarea rănilor, cu rezultate excepţionale, de către medicul Pavel Meier, a unei alifii din vaselină şi propolis.
Generalităţi Propolis – InfoCons te informeaza
Propolisul reprezintă un amestec de substanţe răşinoase vegetale, ceară vegetală şi uleiuri eterice,cu arome specifice pe care albinele îl culeg de pe diferite specii de plante şi pe care îl folosesc în principal pentru astuparea diverselor crăpături din stup, în poleirea (acoperirea cu un strat fin) celulelor fagurilor şi a altor suprafeţe din stup.
Albinele folosesc propolisul ca material plastic cu ajutorul căruia efectuează chituirea crăpăturilor şi netezirea substanţelor rugoase din interiorul stupului, fixarea şi consolidarea fagurilor, reducerea dimensiunilor urdinişului în caz de necesitate, lustruirea celulelor în special a celor din fagurii vechi în care s-au crescut mai multe generaţii de puiet, precum şi pentru acoperirea şi îmbălsămarea dăunătorilor mari pătrunşi în stup pe care-i omoară şi nu-i pot evacua. În afara rolului plastic propolisul constituie mijlocul de igienizare şi aseptizare a microclimatului din stup.
Producerea propolisului
Materia primă pe care albinele o folosesc la obţinerea propolisului o reprezintă substanţa cleioasă de pe mugurii şi lăstarii tineri ai unor arbori (plop, mesteacăn, pomi fructiferi, conifere). Albinele recoltează această substanţă cleioasă şi o transportă la stup în coşuleţele de polen. Pentru recoltare albinele se folosesc de mandibule după ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivită de propolis. Pentru recoltare, albina, după ce a prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage înapoi, cu capul ridicat, până ce particula de propolis pe care a apucat-o se întinde în fir foarte subţire şi se rupe. După aceea, cu picioarele manevrează particula de răşină şi o depozitează în paneraşele de polen. Operaţiunea se repetă. La descărcarea propolisului în stup, albina respectivă este ajutată de alta care rupe cu mandibulele câte o bucăţică din încărcătură şi o depozitează. Aceasta operaţiune are loc adesea chiar pe scândura de zbor. Recoltarea propolisului de către albine se face numai când temperatura aerului depăşeşte 20°C, deoarece la această temperatură materia vâscoasă este mai moale şi poate fi colectată cu mai mare uşurinţă. În timpul preluării ei şi în continuare în stup, materia primă este prelucrată prin malaxare după ce i s-a adăugat o fracţiune de ceară şi alte secreţii glandulare. Produsul finit rezultat este folosit imediat sau este depozitat în anumite locuri din stup ca material de rezervă. Cantitatea de propolis realizată de albine este dictată de cerinţele familiei la momentul respectiv. Tendinţa de propolizare a albinelor este un caracter cu o variabilitate foarte mare între rase şi chiar în cadrul raselor sunt colonii de albine care au aceasta însuşire mai pronunţată. Recoltarea acestuia depinde şi de disponibilitatea acestuia în natură (regiuni bogate în specii care secretă aceste răşini) sau în funcţie de sezon – primavara şi toamna albinele colectează mai mult propolis.
Producerea propolisului se face în același timp cu cea a mierii și se realizează de către albine specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20 °C, moment în care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o cantitate de 100 – 400 g de propolis, în funcție de regiune.
Recoltarea propolisului de către albine are şi un caracter zonal. În zonele mai reci şi păduroase înclinaţia de propolizare este mai pronunţată faţă de zona de câmpie. De asemenea, toamna şi primăvara albinele propolizează mai mult decât în cursul verii.
Colectarea propolisului brut din stup se face prin raclare de pe suprafeţele lemnoase unde el este depozitat de albine(pereţi, rame, podişor, diafragmă). Operaţia trebuie efectuată în aşa fel încât să se evite încorporarea de ceară din faguri, fragmente lemnoase sau alte impurităţi. În momentul raclării produsul are o bună plasticitate şi consistenţă moderată ceea ce permite modelarea lui în bulgări cu profil sferic sau în calupuri de alte forme.
Stimularea producţiei se realizează cu ajutorul colectoarelor de propolis. Modelul cel mai utilizat este reprezentat din simple bucăţi din plasă deasă din material plastic ce se introduce în anumite locuri din stup. Ca orice corp străin pătruns în stup pe care albinele nu-l pot evacua, acestea trec repede la acoperirea plasei cu propolis, deci la producerea unei cantităţi suplimentare necesară pentru propolizarea colectorului şi pentru completarea rezervelor. Această operaţie se efectuează primăvara, în perioada de înmugurire a pomilor. La temperatură scăzută consistenţa propolisului devine tare şi casantă. El se desprinde uşor de pe plasa colectoare prin frecare.
- Propolisul brut obţinut prin răzuire nu necesita o pregatire specială, ci doar se elimină corpurile straine. În ceea ce priveşte conservarea, propolisul se poate ambala în pungi de plastic închise etanş pentru a se păstra principiile active.
- Propolisul fiind solubil în alcool etilic la rece, se pot uşor prepara soluţii şi extracte specifice (extract moale de propolis).
InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA POLENULUI RECOLTAT DE ALBINE
Caracteristicile organoleptice ale propolisului
Propolisul brut se prezintă ca masă compactă cu structură neuniformă, aglomerată sub formă de bulgări sau calupuri, ori sub formă de sfărâmături. Culoarea predominantă este cea brună, cu nuanţă gălbuie, verzuie sau roşietică şi reflexe strălucitoare. La temperatura de cca. 20°C are consistenţă tare, la temperatură moderat ridicată(35-40°C) se înmoaie şi poate fi modelat uşor, iar la temperatură scăzută devine casant, sticlos, cu structură cristalină. Mirosul este pronunţat aromat, foarte plăcut, specific balsamurilor.
Compoziţia chimică a propolisului
Componentele majore ale propolisului sunt răşinile, substanţele flavonoide şi ceara, iar componentele minorensunt alcătuite din uleiuri volatile, taninuri, enzime, vitamine, substanţe minerale etc. În propolis există şi puţine granule de polen şi cantităţi variabile de impurităţi, iar zaharurile solubile şi substanţele azotoase se situează în domeniul urmelor.
Răşinile constituie fracţiunea majoritară şi ele sunt alcătuite în cea mai mare parte din acizi monocarboxilici ciclici în stare liberă. În structura răşinii din propolis s-au mai identificat şi cantităţi reduse şi de alţi acizi în stare liberă (benzoic, cinamic, ferulic, cafeic), precum şi substanţe cumarinice şi terpenoidice, vanilină, alcool benzilic şi cinamic, esteri ai acizilor benzoic, cinamic şi cumaric. Se presupune că esterii aromatici au o contribuţie importantă la acţiunea antimicrobiană a propolisului. Prezenţa acizilor în stare liberă imprimă propolisului reacţie chimică pronunţat acidă, net diferită de cea a cerii de albine.
Răşinile sunt uşor solubile la rece în alcool etilic. Extractul alcoolic uscat obţinut din propolisul brut se situează în jurul valorii de 55%, în care răşinile constituie fracţiunea majoritară(35-40%). Diferenţa de 15-20% este alcătuită din substanţe flavonoide, uleiuri volatile, balsamuri, vitamine liposolubile, carotenoizi şi alte substanţe solubile în solvenţi organici polari. Extractul alcoolic concentrează deci toate substanţele valoroase din propolis.
Cantitativ, ceara constituie al doilea component al propolisului brut. Ceara din propolis este alcătuită din două fracţiuni: o fracţiune vegetală constituită din ceara existentă în structura substanţei cleioase de pe mugurii arborilor care reprezintă materia primă a propolisului, iar cea de a doua fracţiune este alcătuită din ceara propriu zisă pe care albinele o adaugă în procesul de transformare a materiei prime în propolis. Datorită originii sale ceara din propolis are altă compoziţie şi însuşiri organoleptice şi fizico-chimice decât ceara de albine. Consistenţa este relativ moale şi lipicioasă, structura cristalina slab evidenţiată, culoarea brună-maronie cu reflexe verzui şi miros pronunţat aromat. Din punct de vedere fizico-chimic valorile principalilor indici sunt diferite celor de la ceara de albine. Ceara nu este considerată ca fiind component valoros al propolisului, din contră, proporţia crescută constituie neregulă. Ea este insolubilă în alcool la rece.
Substanţele flavonoide sunt abundent reprezentate în propolisul brut încât cantitativ ele ocupă locul imediat după răşini şi ceară. Alături de răşini şi celelalte componente solubile în alcool, ele sunt socotite substanţe valoroase din punct de vedere terapeutic. În propolis s-au identificat 21 asemenea substanţe (flavone, flavonoli, flavonone).
Uleiurile volatile se înscriu în categoria componentelor minore din punct de vedere cantitativ. Principala caracteristică a uleiurilor volatile o constituie consistenţa moale onctuoasă şi culoarea albă. Aceste uleiuri se găsesc în amestec cu răşinile sub formă de balsamuri.
Substanţele minerale din propolisul de bună calitate se situează în intervalul 0,5-1,0%. Dintre acestea un loc particular îl deţin microelementele şi anume: aluminiu, cupru ,magneziu, zinc, siliciu, fier, mangan, bariu,stronţiu, titan.
Polenul poate deţine câteva procente, iar corpurile străine o cantitate variabilă în funcţie de atenţia acordată operaţiunilor de recoltare din stup. Impurităţile considerate normale sunt reprezentate de mici particule vegetale recoltate de albine odată cu materia primă şi de perişori de pe corpul albinelor, iar cele nedorite sunt particule lemnoase, alte impurităţi mecanice şi fragmente din faguri încorporate în propolis în timpul colectării lui din stup de către apicultor.
Condiţii fizico-chimice
- Extract alcoolic uscat, min. 50%
- Conţinut de ceară, max. 30%.
Particularităţile de solvire selectivă a componentelor propolisului sunt:
- Ceara este insolubilă în alcool la rece, dar este solubilă în eter de petrol şi alţi solvenţi apolari;
- Toate celelalte componente valoroase sunt solubile la rece atât în alcool cît şi în ceilalţi solvenţi organici;
- Impurităţile sunt insolubile în ambele categorii de solvenţi
InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA MIERII DE ALBINE
Falsificările propolisului – InfoCons te informeaza
Principalele falsificări sunt cele cu ceară, cu răşină brută de conifere sau cu sacâz (colofoniu).
În cazul cerii se poate vorbi de impurificare sau de falsificare. Impurificarea se referă la recoltarea neglijentă, când odată cu propolisului se antrenează şi fragmente de faguri. În această situaţie conţinutul de ceară depăşeşet uşor limita maximă de 30%. În cazul falsificării conţinutul de ceară va fi excesiv de mare, 50% sau mai mult, iar cel de extract alcoolic uscat foarte redus.
În cazul falsificării cu răşină brută de conifere consistenţa este mult mai tare şi sfărâmicioasă, iar mirosul pronunţat de terbentină. De asemenea, valoarea extractului alcoolic uscat este excesiv, iar conţinutul de ceară foarte redus. Prezenţa uleiului de terebentină constituie indicatorul de bază şi pentru decelarea falsificării mixte (răşini de conifere + ceară de albine).
Falsificarea cu colofoniu se decelează după criterii asemănătoare ca şi cea cu răşină brută, cu deosebirea că uleiul de terebentină lipseşte sau se situează în domeniul urmelor. În schimb, extractul alcoolic uscat tinde către 100%, iar conţinutul de ceară este extrem de redus. Din punct de vedere organoleptic consistenţa este foarte tare şi casantă, iar culoarea şi aspectul sunt asemănătoare cu chihlimbarul. La încălzire moderată se percepe mirosul discret de terebentină.
Semnat :
Dr. Spulber Roxana Cercetător științific
Director General
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura S.A.
