De Ziua Internațională a Telefonului Copilului , InfoCons susține accesul rapid la numerele utile și de urgență prin Aplicația Globală InfoCons !
În fiecare an, la data de 17 mai, este marcată Ziua Internațională a Telefonului Copilului, inițiativă coordonată de Child Helpline International, rețea care reunește 155 de organizații membre din 133 de state din întreaga lume. În România, această alianță este reprezentată de Asociația Telefonul Copilului, prin intermediul liniei europene de asistență pentru copii 116111 – Telefonul Copilului.
Conform datelor publicate de Child Helpline International, în anul 2024, la nivel global, peste 6,3 milioane de copii și tineri au apelat liniile de asistență dedicate, fiind înregistrate aproximativ 17.400 de apeluri în fiecare zi.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Prevenție cu InfoCons Protecția Consumatorilor : Dezorganizarea grupului familial
În România, serviciile oferite prin 116111 – Telefonul Copilului au evidențiat, și în anul 2024, o serie de probleme majore cu care se confruntă copiii și adolescenții. Astfel, 1 din 4 copii care au apelat această linie a declarat că este victima unei forme de abuz sau violență în cadrul familiei. Totodată, a fost înregistrată o creștere semnificativă a solicitărilor de consiliere psihologică asociate ideației suicidare sau tentativelor de suicid, comparativ cu anul anterior.
Consilierea oferită prin intermediul serviciului 116111 a vizat, în principal, dificultăți legate de relația copil–părinte, nevoia de comunicare, singurătate, anxietate, depresie, tulburări de comportament și dificultăți de integrare socială. De asemenea, fenomenul cyberbullying-ului continuă să afecteze tot mai mulți copii, inclusiv categorii de vârstă tot mai mici. O mare parte dintre solicitările privind abuzurile din mediul online au avut legătură cu șantajul online și grooming-ul.
În acest context, accesul rapid la informații și la numerele utile și de urgență poate reprezenta un element important în gestionarea situațiilor critice. InfoCons vine în sprijinul consumatorilor prin intermediul Aplicației Globale InfoCons – gratuită, intuitivă și disponibilă în 33 de limbi, ce poate fi descărcată din App Store, Google Play și App Gallery.
Prin secțiunea SOS a Aplicației Globale InfoCons, utilizatorii au acces rapid la toate numerele utile și de urgență la nivel județean, național și internațional, inclusiv în modul offline, direct din aplicație. Astfel, în situații critice, utilizatorii pot contacta rapid autoritățile competente chiar și în lipsa unei conexiuni la internet.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – InfoCons Protecția Consumatorilor de Artă și Cultură vă invită la spectacolele MY FAIR LADY
În cadrul secțiunii SOS din Aplicația InfoCons sunt disponibile, într-un format centralizat și ușor de utilizat:
- Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență;
- Serviciile de Ambulanță;
- Poliția;
- Pompierii și serviciile pentru situații de urgență;
- Direcțiile de Protecție a Copilului;
- Autoritățile pentru Protecția Consumatorilor;
- Instituții responsabile pentru intervenții în caz de întreruperi ale utilităților publice;
- Unități medicale și alte servicii publice esențiale.
Serviciile de tip „Telefonul Copilului” au rolul de a asculta, consilia și facilita intervenția autorităților competente în situațiile care necesită sprijin urgent. În același timp, accesul la instrumente digitale și la informații utile poate contribui la creșterea gradului de siguranță și protecție pentru copii, adolescenți și familiile acestora.
Rămâi informat și alege responsabil cu InfoCons Protecția Consumatorilor !
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Hantavirusul și riscurile asociate pentru sănătate – InfoCons Protecția Consumatorilor vă informează !
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Artă și Cultură


















