De Ziua Mondială a Artei , InfoCons vă invită la UNICA Expoziție „OMUL Constantin Brâncuși” – Palatul de Justiție București

De Ziua Mondială a Artei , InfoCons vă invită la UNICA Expoziție „OMUL Constantin Brâncuși” – Palatul de Justiție București

Astăzi, 15 aprilie, este celebrată Ziua Mondială a Artei, o ocazie specială de a onora creativitatea umană în toate formele sale, de la pictură și sculptură, până la fotografie, design și artă digitală. Această zi este un prilej de recunoaștere a contribuției importante pe care arta o are în dezvoltarea culturală, educațională și socială a societății.

Data de 15 aprilie nu a fost aleasă întâmplător, ea marchează ziua de naștere a marelui artist renascentist Leonardo da Vinci, simbol universal al creativității, inovației și expresiei artistice. Prin celebrarea acestei zile, se dorește încurajarea conștientizării asupra rolului artei în promovarea păcii, a dialogului intercultural și a înțelegerii globale.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Măsuri pentru gestionarea și reducerea risipei alimentare după Paște – Ceva bun de știut cu InfoCons Protecția Consumatorilor !

Cu ocazia Zilei Mondiale a Artei, InfoCons invită publicul să descopere sau să redescopere personalitatea și opera artistului prin intermediul Expoziției „OMUL Constantin Brâncuși”, deschisă la Curtea de Apel București până pe 26 aprilie 2026.

Anul 2026 a fost instituit prin lege drept „Anul Constantin Brâncuși”, marcând 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român. Totodată, în urma Hotărârii adoptate în Ședința Extraordinară a Consiliului Director InfoCons din data de 19 decembrie 2025, validată în Adunarea Generală, anul 2026 a fost declarat la nivelul organizației „Anul Omagial Constantin Brâncuși”.

În acest context, InfoCons, sub egida Federației Asociațiilor de Consumatori, organizează Expoziția „OMUL Constantin Brâncuși”, parte a Programului Național de Protecția Consumatorilor de Artă și Cultură.

InfoCons a obținut dreptul neexclusiv de reproducere, utilizare și comunicare publică a operelor fotografice, precum și a imaginilor operelor aparținând sculptorului Constantin Brâncuși, conform Contractului de cesiune neexclusivă înregistrat la Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale – VISARTA, sub numărul 70/19.02.2026, pentru evenimentul expozițional „Constantin Brâncuși – OMUL”, desfășurat în perioada 19 februarie 2026 – 26 aprilie 2026, la Curtea de Apel București.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Ouăle și beneficiile lor nutriționale – InfoCons Protecția Consumatorilor te informează în perioada Paștelui

Evenimentul este organizat și sub auspiciile Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, subliniind importanța respectării și protejării drepturilor de proprietate intelectuală, element important în conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural național și universal.

Expoziția are loc în perioada 19 februarie – 26 aprilie 2026, la Curtea de Apel București (Splaiul Independenței nr. 5, sector 4, București), cu imagini inedite din Arhive, cat si instalatii unice. Data lansării, 19 februarie 2026, are o semnificație profundă, marcând exact ziua de naștere a artistului.

Partenerii evenimentului sunt Ministerul Culturii, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Arhivele Naționale ale României, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Biblioteca Academiei Române și VISARTA, instituții importante în cercetarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural românesc.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Mezeluri tip crenvurști de pui cu muștar pot ajunge până la 16 de Aditivi Alimentari / E – uri ! Alegi Bine, Mănânci Bine cu InfoCons Protecția Consumatorului !

Expoziția are ca obiectiv principal creșterea nivelului de educare și informare a cetățenilor cu privire la viața și opera lui Constantin Brâncuși, dar și consolidarea respectului față de valorile culturale care definesc identitatea unei națiuni. Expoziția „OMUL Constantin Brâncuși” își propune să aducă în prim-plan și dimensiunea umană a artistului, evidențiind parcursul său, principiile, viziunea și contribuția sa la redefinirea artei moderne universale.

De Ziua Mondială a Artei, InfoCons îndeamnă la respect pentru artă, la susținerea creatorilor și la aprecierea artei în toate formele ei. Vă așteptăm să vizitați Expoziția „OMUL Constantin Brâncuși”, la Curtea de Apel București!

 

Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și