Expoziția „ OMUL Constantin Brâncuși ” la Curtea de Apel din Bucuresti – InfoCons protectia consumatorilor
În contextul în care anul 2026 a fost instituit prin lege ca „Anul Constantin Brâncuși”, marcând împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși, iar în urma Hotărârii adoptate în Ședința Extraordinară a Consiliului Director InfoCons din data de 19 decembrie 2025, validată în Adunarea Generală, prin care anul 2026 a fost declarat „Anul Omagial Constantin Brâncuși” la nivelul organizației, InfoCons, sub egida Federației Asociațiilor de Consumatori, organizează Expoziția „OMUL Constantin Brâncuși”, parte a Programului Național de Protecția Consumatorilor de Artă și Cultură.
Evenimentul va fi organizat și sub auspiciile Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, subliniind importanța respectării și protejării drepturilor de proprietate intelectuală – element important în conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural național și universal.
Partenerii evenimentului sunt :
- Ministerul Culturii ;
- Oficiul Național pentru Cultul Eroilor ;
- Arhivele Naționale ale României ;
- Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” ;
- Biblioteca Academiei Române ;
- VISARTA
Mai multe imagini de la Expozitie regasiti accesand AICI
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Artă și Cultură


















