Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor , participă la Recepția dedicată Zilei Republicii India

Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor , participă la Recepția dedicată Zilei Republicii India

Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons , participă la recepția organizată cu ocazia celei de-a 77-a Zile a Republicii India, găzduită de Ambasada Indiei în România, astăzi, 26 ianuarie 2026.

Ziua Republicii este una dintre cele trei sărbători naționale ale Indiei și marchează aniversarea adoptării Constituției Indiei, la data de 26 ianuarie 1950. Deși India și-a câștigat independența față de dominația britanică la 15 august 1947 — dată celebrată anual ca Ziua Independenței — timp de aproape trei ani țara a continuat să fie guvernată în baza actului colonial Government of India Act din 1935.

Adoptarea Constituției a reprezentat un moment definitoriu în istoria modernă a Indiei, consfințind oficial statul ca republică suverană și democratică și punând bazele cadrului său juridic, politic și instituțional.

InfoCons Protectia Consumatorilor te informează : Noutăți privind drepturile pasagerilor aerieni din Uniunea Europeană – InfoCons Protecția Consumatorilor te informează

Aplicația Globală InfoCons informează consumatorii din India

Cu ocazia Zilei Republicii India, InfoCons pune la dispoziția cetățenilor indieni aplicația InfoCons Global App. Aceasta este un instrument gratuit și ușor de utilizat, disponibil în 33 de limbi, care poate fi descărcat din următoarele magazine: App Store, Google Play și App Gallery.

Aplicația oferă utilizatorilor informații utile, precum:

  • Scanarea codurilor de bare de pe produsele alimentare pentru a afla ingredientele, numărul și tipurile de aditivi alimentari, alergenii, conținutul de zahăr, sare și calorii;

  • Scanarea codurilor QR de pe etichetele energetice ale electrocasnicelor și ale altor dispozitive electronice;

  • Personalizarea aplicației pentru persoanele cu afecțiuni medicale sau nevoi alimentare speciale, prin setarea limitelor pentru sare, zahăr, alergeni și tipuri de aditivi;

  • Acces la toate numerele de urgență din India și la nivel internațional;

  • Alerte de urgență în timp real pentru produse alimentare și nealimentare;

  • Un dicționar de termeni din domeniile protecției consumatorilor, mediului, finanțelor și sistemului bancar, muncii, asigurărilor, energiei etc.;

  • Trei coduri QR personalizate GRATUITE, care permit utilizatorilor să monitorizeze mai eficient traficul generat de codurile QR create.

InfoCons Protectia Consumatorilor te informează : Analiză. Gerul care s-a abătut asupra României a adus cel mai mare consum de gaze din ultimii ani. Dar ce a salvat România de la întreruperea livrării gazelor ? InfoCons protectia consumatorilor in domeniul energiei

InfoCons – Protecția Consumatorilor vă informează în India
  • आपातकालीन नंबर भारत / Emergency Number India – 112
  • पुलिस भारत / Police India – 100
  • रोगी वाहन भारत / Ambulance India – 102
  • दमकल कर्मी भारत / Fire Brigade India – 101
  • उपभोक्ता संरक्षण भारत / Consumers Protection India – 1800114000
  • आपदा प्रबंधन सेवाएं भारत / Disaster Management Services India – 108
  • पर्यटक हेल्पलाइन भारत / Tourist Helpline India – 1363
  • बिजली शिकायत भारत / Electricity Complaint India – 155333
  • जलापूर्ति भारत / Water Supply India – 155313
  • ट्रैफिक हेल्प भारत / Traffic Help India – 1073
  • महिला हेल्पलाइन (घरेलू दुर्व्यवहार) भारत / Women Helpline(Domestic Abuse) India – 181
  • रेलवे दुर्घटना आपातकालीन सेवाएं भारत / Railway Accident Emergency Services India – 1072
  • भ्रष्टाचार निरोधक ब्यूरो भारत / Anti Corruption Bureau India – 1800222021

InfoCons Protectia Consumatorilor te informează : Adicție , prevenție , prevenire ! Alegi bine ? Atenție la Alertele Europene privind produsele de tip mobilier !

Cu ocazia celei de-a 77-a Zile a Republicii India, InfoCons transmite cele mai calde urări de sănătate, bucurie și prosperitate tuturor cetățenilor indieni! La mulți ani de Ziua Republicii, cu o9atitudine!

 

Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor , participă la Recepția dedicată Zilei Republicii India