#3 Studiile și formarea Sfântului Vasile cel Mare la Atena
Setea de învățătură
Setea de învățătură a Sfântului Vasile cel Mare l-a purtat prin cele mai însemnate centre de cultură ale vremii sale. Cele dintâi deprinderi le-a primit de la tatăl său, dascăl vestit de retorică, apoi și-a continuat studiile la Cezareea Capadociei, unde s-a remarcat de timpuriu prin ascuțimea minții și prin sârguința sa neobișnuită.
De la Cezareea a plecat la Constantinopol, capitala Imperiului, unde a ascultat pe cei mai vestiți retori ai vremii. De acolo, în jurul anului 351, a ajuns la Atena, cetatea care rămăsese, chiar și în vremea creștină, inima filozofiei și a retoricii elenistice.
La Atena avea să petreacă aproape cinci ani, dăruindu-se cu totul studiului. Nu căuta însă cunoașterea de dragul slavei, ci ca pe o unealtă care, mai târziu, avea să slujească apărării și lămuririi credinței celei adevărate.
Drumul lung al studiilor, de la Cezareea la Constantinopol și apoi la Atena, arată câtă însemnătate dădeau familia și tânărul Vasile învățăturii. Într-o vreme fără mijloacele de astăzi, a călători sute de kilometri și a petrece ani întregi departe de casă pentru a învăța era o adevărată jertfă, pe care el a primit-o de bunăvoie.
Anii de la Atena și prietenia cu Sfântul Grigorie
La Atena, Sfântul Vasile s-a adâncit în retorică, filozofie, gramatică, astronomie, geometrie, aritmetică și chiar medicină, dobândind o cultură cu adevărat enciclopedică, rar întâlnită chiar și printre cei mai învățați oameni ai vremii.
Colegii și dascălii îl prețuiau pentru seriozitatea și curăția vieții sale, cu totul deosebite de purtarea zgomotoasă a celorlalți tineri studenți. În mijlocul unei cetăți pline de ispite, el a păstrat o viață curată și cumpătată.
Aici s-a legat și marea sa prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz, pe care acesta din urmă avea să o descrie ca fiind a două trupuri însuflețite de un singur suflet. Cei doi, mărturisea Sfântul Grigorie, cunoșteau la Atena doar două drumuri: cel care ducea la biserică și cel care ducea la școală, ferindu-se de toate celelalte cărări ale desfătărilor lumești.
La Atena a studiat alături de el, o vreme, și viitorul împărat Iulian, cel care avea să fie numit mai târziu „Apostatul” pentru lepădarea sa de credință. Contrastul dintre destinele celor doi, plecați din aceeași școală, arată că nu învățătura în sine mântuiește, ci felul în care omul o folosește și inima cu care primește adevărul.
Cultura în slujba credinței
Deși stăpânea desăvârșit cultura păgână, Sfântul Vasile nu s-a lăsat robit de ea. Într-o scriere celebră adresată tinerilor, „Cuvânt către tineri, despre folosul învățăturilor grecești”, el arată cum trebuie prețuită învățătura profană: cu discernământ și cu măsură.
Din scrierile autorilor păgâni, spune el, creștinul poate culege ceea ce este bun și folositor pentru virtute, așa cum albina culege doar mierea din flori, fără să se vatăme și fără să tulbure floarea, lăsând deoparte ceea ce este vătămător pentru suflet.
Cunoașterea nu este așadar respinsă, ci pusă în slujba desăvârșirii duhovnicești, ca o pregătire și o treaptă pentru înțelegerea adevărurilor mai înalte ale credinței. Această învățătură a rămas până astăzi un îndreptar prețios pentru raportul dintre credință și cultură.
Îndemnul Sfântului Vasile din „Cuvânt către tineri” a rămas peste veacuri temelia atitudinii creștine față de cultură. El nu a cerut disprețuirea învățăturii, cum au făcut unii, și nici înghițirea ei fără discernământ, cum au făcut alții, ci o primire cu chibzuință, reținând binele și lăsând răul, așa cum se alege grâul de neghină.
Roada unei formări alese
Această întâlnire dintre înalta cultură a lumii antice și adâncimea credinței creștine a făcut din Sfântul Vasile unul dintre cei mai mari gânditori ai Bisericii. Formarea sa aleasă i-a dat mijloacele de a apăra dreapta credință cu argumente limpezi, precise și convingătoare.
Fără această pregătire temeinică nu s-ar fi putut naște nici tratatul „Despre Sfântul Duh”, nici „Omiliile la Hexaimeron”, nici limbajul teologic exact pe care l-a lăsat moștenire Bisericii, deosebind ființa de ipostas.
Sfântul Vasile rămâne astfel o pildă vie pentru toți cei ce învață: știința adevărată nu îndepărtează de Dumnezeu, ci, bine folosită și luminată de credință, poate deveni o treaptă spre El. Cultura devine, în mâinile omului credincios, o slujitoare a adevărului și a mântuirii.
Prin acest echilibru, Sfântul Vasile a devenit un model pentru toate școlile creștine de mai târziu și, într-un fel, un ocrotitor al învățământului. Nu întâmplător, Sfinții Trei Ierarhi, între care se numără și el, sunt cinstiți până astăzi ca ocrotitori ai școlilor și ai celor ce se ostenesc cu învățătura.
Credință și cultură, împreună
Exemplul Sfântului Vasile risipește o prejudecată des întâlnită: aceea că știința și credința ar fi vrăjmașe. Dimpotrivă, cel mai învățat om al vremii sale a fost și unul dintre cei mai mari sfinți, arătând că mintea luminată și inima curată pot merge împreună spre același Dumnezeu.
Pentru tinerii de astăzi, care au la îndemână atâtea izvoare de cunoaștere, îndemnul lui rămâne de o mare actualitate: învață tot ce este bun și folositor, dar cu discernământ, alegând mierea și lăsând otrava. Cunoașterea fără credință poate deveni mândrie, iar credința fără învățătură poate rămâne săracă; împreună însă, ele zidesc omul întreg.
Astfel, Sfântul Vasile rămâne un ocrotitor al școlilor și un model pentru toți cei ce se ostenesc cu cartea. El ne învață că adevărata țintă a oricărei învățături nu este slava deșartă, ci înțelepciunea care duce la Dumnezeu și la slujirea aproapelui.
Anii de studiu l-au învățat pe Sfântul Vasile nu doar știința cărților, ci și răbdarea, statornicia și prețuirea prieteniei adevărate. Legătura sa cu Sfântul Grigorie de Nazianz, începută pe băncile școlii din Atena, avea să dăinuiască toată viața și să rodească în slujirea comună a Bisericii, dovedind că prietenia întemeiată pe credință este una dintre cele mai frumoase daruri ale lui Dumnezeu.
Surse
Basilica.ro – Agenția de știri a Patriarhiei Române; Doxologia.ro – Mitropolia Moldovei și Bucovinei; Ziarul Lumina.
